13 august 2010

Drive Test Volvo XC60

Avantaje:
  • Confort interior ridicat
  • Lista impresionanta a sistemelor de siguranta
  • Consum redus
Dezavantaje:
  • Abilitati off-road reduse
  • Pret ridicat
  • Suspensie moale
7.7/10
Voteaza:
(8 voturi)
SA FACEM CUNOSTINTA
Volvo XC60 D5 175CP

Intrat cu mult avant pe o piata ce s-a dezvoltat rapid in ultimii ani, XC60 aliniaza constructorul suedez in randul marcilor premium care au decis ca SUV-ul compact reprezinta viitorul autoturismelor 4x4. Formula este aceeasi cu a concurentilor sai, Mercedes GLK, Audi Q5 si BMW X3, respectiv o miniaturizare a fratilor din clasa superioara. Ca si concurentii sai, Volvo XC60 mizeaza mult pe design, care prin influentele “kinetice” de origine Ford, este la un pas de a se indeparta cu totul de linia sobra deja consacrata a constructorului suedez. Pentru ca unul din scopurile urmarite prin insasi crearea acestei clase l-a reprezentat si reducerea consumului de carburant, am hotarat ca testul nostru sa aiba ca subiect un exemplar cu motor diesel, de 175CP.
8.2/10 ASPECT
Influentele moderniste si stilul clasic nu au fost niciodata mai bine contopite si puse in valoare asa cum au reusit sa o faca designerii lui XC60. Reusita consta si in faptul ca s-a pastrat deopotriva o arodinamica foarte buna, dar si imaginea masiva a oricarui obiect ce poarta sigla Volvo, un rezultat pe care cel mai bine il exprimau chipurile trecatorilor ce vedeau pentru prima data noua silueta.
6.5/10 SPATIUL INTERIOR
Fiind foarte practici, suedezii au avut grija de zona habitaclului, ocupandu-se pe rand de fiecare detaliu, primul dintre acestea fiind chiar accesul, ce se realizeaza foarte facil datorita portierelor generoase. In XC60 te vei simti bine fie ca esti la volan, pasagerul din dreapta sau unul din ocupantii locurilor din spate. Portbagajul are un spatiu suficient (495 litri), proportional cu nevoile de transport pe care le poate avea o familie de cinci persoane. La nevoie, acesta se poate extinde pana la 1455 litri, prin simpa rabatare a banchetelor.
7.8/10 CALITATE
Fiindca discutam de o clasa premium, asteptarile la acest capitol nu pot fi decat ridicate, iar Volvo a aratat intotdeauna ca se pricepe la asta. Ergonomia perfecta are un bun concurs al materialelor de foarte inalta calitate si al unei executii fara cusur. Echiparea cu imbracaminte din piele a interiorului va aduce maximul de confort habitaclului, dar si o mai buna armonie cu celelalte materiale si detalii, ca, de exemplu, suprafata furniruita a consolei centrale.
8.0/10 CONFORT
Ingeniozitatea suedezilor si-a spus cuvantul din plin asupra ergonomiei interiorului lui XC60. Soferul este din acest punct de vedere privilegiat, el dispune de vizibilitatea cea mai buna asupra instrumentelor de bord si chiar consola centrala este usor orientata catre acesta. Foarte usor de remarcat este insonorizarea habitaclului, care, odata cu inchiderea ultimei portiere, te invita in micul univers Volvo, unde poti ascuta in surdina muzica preferata chiar si la viteze ridicate, pe autostrada. Cutia automata asigura de asemenea un plus de confort prin cuplul liniar transmis catre roti, iar suspensia cumuleaza cu succes fermitatea unei masini de strada cu toleranta fata de denivelari, specifica unui 4x4.
6.2/10 MANEVRABILITATE
Sistemul de tractiune Haldex de ultima generatie asigura in conditii normale de trafic motricitatea rotilor din fata, lucru ce face ca XC60 sa fie foarte sprinten si eficient la condusul prin oras si in acelasi timp economic, atunci cind beneficiile tractiunii integrale nu sunt necesare. Fortand nota si depasind bariera condusului “normal”, observam o reactie rapida a sistemului Haldex, ce transfera foarte rapid pina la 50% din putere catre spate, pentru a preintampina pierderea aderentei sau subvirarea excesiva. Chiar si asa, reactia acestuia este prea putin previzibila si nu incurajeaza un condus sportiv in zone virajate, unde se face simtit si un ruliu destul de pronuntat datorat unui centru de greutate al masinii destul de ridicat.
8.0/10 PERFORMANTE
Motorul D5 furnizeaza multa energie in ciuda unei capacitati cilindrice modeste. Cu 175CP “la bord”, XC60 este capabil de multe senzatii tari si de reprize ce ajuta deopotriva plecarile de la semafor, dar si depasirile la viteze mari. Cuplul de 420Nm, disponibil inca de la 1.500 rpm a aratat ca este de mare ajutor si atunci cind am lasat in urma asfaltul si am incercat citeva iesiri in off-road, la “indemnul” unei garzi la sol de 230mm. Si aici masina se descurca bine, dar lipsa unui reductor si ampatamentul destul de mare limiteaza eventualele aventuri serioase, semn ca mediul preferat de XC60 ramane tot asfaltul.
9.5/10 SIGURANTA
Fiindca vorbim de un Volvo, vorbim din start de o lista impresionanta a echipamentelor de siguranta, ce cuprinde standard airbaguri pentru sofer si pasageri, airbaguri laterale si tip cortina, ABS, DSTC (sistem electronic de stabilitate), RSC (sistem de control la rasturnare). Noutatea o reprezinta insa sistemul City Safety, ce avertizeaza luminos si acustic apropierea periculoasa fata de vehiculul ce ruleaza in fata si care franeaza automat daca nu sesizeaza reactia soferului.
7.5/10 MEDIUL INCONJURATOR
Un consum mediu de 6,9 l/100km poate fi considerat o realizare in domeniu daca ne referim la un autoturism de aproape doua tone. Drumurile prin oras au aratat insa ca XC60 poate “sari” usor de o medie de 10litri/100km, iar emisiile poluante sunt date de fisa tehnica in jurul valorii de 183g/km.
CONCLUZII
Experienta acumulata de suedezi, datorita faptului ca nu s-au grabit sa conceapa de timpuriu un model pentru acest segment, se poate percepe usor in toate detaliile de fabricatie ale lui XC60. Ambianta interiorului, calitatea materialelor si ergonomia sunt la standarde foarte inalte, semn ca traditia Volvo s-a aplicat si acestui model cu viziuni... futuriste. Motorizarea puternica si economica, precum si sistemul de tractiune “inteligent”, ce foloseste a patra generatie Haldex si sasiul dinamic, asigura masinii o prestatie demna de clasa premium. Singurul neajuns al acestei formule, ce tinde sa inglobeze si sa cumuleze avantajele a cel putin doua clase de vehicule, o reprezinta capabilitatile off-road, domeniu in care XC60 se limiteaza doar la a face fata capriciilor vremii si nu a intretine un mod de viata cu activitati departe de civilizatie.
COMENTARII
avatar
mario (anonim)
17.01.2011, 23:51
mi se pare mie sau i-ati dat o nota cam mica:-?
1
0
avatar
andy28 (anonim)
13.08.2010, 17:22
volvo ramane o masina cu still... este mult peste bmw sau mercedes
3
0
Adauga comentariu
captcha
Adauga comentariu
loadingse trimite ...
SERVICE AUTO

Vrei sa stii unde, cum si cat te costa sa iti repari masina? Toate informatiile de care ai nevoie intr-un singur loc.

Vezi lista service-urilor autorizate
  • sigla

    Citroen
    Adresa: Calea Munteniei, Km. 180, Focsani
    Tel / Fax: 0237.206.938 / 0237.228.818
    E-mail: receptie.program@ibmobil.ro

  • sigla

    Mercedes-Benz
    Adresa: Calea Bucuresti, Nr. 241, Brasov
    Tel / Fax: 0268.337.373 / 0368.401.818
    E-mail: officebrasov@tiriacauto.ro

  • sigla

    Saab
    Adresa: Calea Clujului, Nr. 300, Oradea
    Tel / Fax: 0259.415.172 / 0259.406.486
    E-mail: service.oradea@grupwest.ro

LECTIA DESPRE AUTOMOBILE
Filtru de ulei
Filtrul de ulei

Ungerea mecanismelor responsabile de propulsie – si/sau de controlarea fortei de propulsie – este la fel de esentiala pentru functionarea masinilor pe cat este aerul pentru vietuitoare. Iar analogia nu este deloc ... [...]

Vezi toate articolele
RETRO MOBILE
Ferrari Dino

La inceputul anilor ’60, cei de la Ferrari remarcau cum un coupe german - mai slab si mai ieftin decat orice model italienesc – atragea clientii ca pe un roi de albine. Era vorba de noul Porsche ... [...]

Vezi toate articolele
CAR & BABE
Ford Probe si Silvia

O masina roz si o fata superba – nu e o scena din “Fast & Furious”, cu Devon Aoki si Honda S2000, ci un… cuplu 100% romanesc, parca si mai voluptos. Hai sa le cunosti pe “Pinky” si Silvia. [...]

Vezi toate pictorialele
PRET COMBUSTIBIL
  • Rompetrol Benzina: 5.95 Motorina: 5.96
  • Petrom Benzina: 5.82 Motorina: 6.30
  • OMV Benzina: 5.97 Motorina: 6.08
Vezi preturi Pret carburant in Europa
4 GIRLS
Top 5: Vedete si masini, editia “De gustibus ...

Am avut tot felul de top-uri pe-aici, dar nici unul care sa faca referinta la masinile pe care le conduc star-urile (fie ele din muzica, sport sau film). Dar, oricum, din acestea ai mai vazut; ce-ai ... [...]

Vezi toate articolele
Feedback