19 octombrie 2010

Citroen DS

La Petite Deesse

La jumatatea secolului XX, putini producatori auto aveau curajul sa incerce inovatii majore in tehnica sau designul unui sedan. Toate masinile cu 4 usi se incadrau in aceleasi linii drepte, colturoase, austere, iar unele inca aveau parbriz drept. Interioarele aratau la fel, motoarele se diferentiau numai prin putere si toata lumea astepta in surdina o abordare proaspata a masinii clasice.

O opera de arta

Existau zvonuri cum ca Salonul Auto de la Paris din Octombrie 1955 ar putea aduce o surpriza in acest sens. Si pe 6 Octombrie, la sase zile de la deschiderea oficiala, aceasta a vazut lumina in standul Citroen.

Sub privirile a mii de vizitatori si jurnalisti, noul sedan francez se rotea mandru ca un star de cinema pe suportul incadrat de zeci de reflectoare. Cei 18 ani de dezvoltare secreta a urmasului venerabilului Traction Avant se impleteau intr-un design nemaivazut, care isi etala apoi o pleiada de tehnologii de ultima generatie.

Masina atragea in primul rand prin silueta unica, fluida si aerodinamica, rezultata in urma colaborarii dintre inginerul Andre Leferve si sculptorul Flaminio Bertoni. In timp ce primul a pus accent pe aerodinamicitate, al doilea a vrut sa creeze o opera de arta. Linia generala a masinii se asemana prin supletea ei cu cea a unei ambarcatiuni, cu plafonul coborat spre luneta si aripa spate continuata peste roata, creand astfel senzatia ca vehiculul pluteste. Si chiar plutea, pentru ca a fost prima masina care a utilizat suspensii hidraulice reglabile. Introducerea franelor cu disc, a servodirectiei si a transmisiei cu ambreiaj automat (precursorul transmisiei automate) defineau o noua tinuta de mers a automobilelor, iar folosirea plasticului in plansa de bord revitaliza designul interior auto.

Toate acestea, impreuna cu un motor de 1,9 litri in 4 cilindri, faceau din noul Citroen senzatia salonului, a anului si a intregii prese internationale. L-au numit DS, initiale care in franceza se citesc “deesse”, adica “zeita”. O masina feminina adorata deopotriva si de barbati.

In primele 45 de minute de la deschiderea listelor de comenzi s-au inscris 749 de clienti, iar pana la sfarsitul zilei se vandusera deja 12.000 de exemplare. Noul DS anunta sa zdruncine concurenta, in ciuda unui pret greu de trecut cu vederea in Franta postbelica.

Seducator, dar lent

Desi, la prima vedere, noul Citroen impresiona prin designul de nava cosmica iar tehnologiile de varf ii confereau o tinuta de drum impecabila, motorul de 1,9 litri nu se gasea in aceeasi nota perfectionista. Cei 75 CP erau prea putini pentru asteptarile publicului, iar acceleratia se dovedea a fi iritant de lenta: de la 0 la 100km/h in peste 15 secunde. Si asta pentru ca, din motive financiare, francezii au renuntat la ideea unui motor similar cu cel al lui Porsche 911, alegand unul derivat din 11CV-ul lui Traction Avant. Astfel, Citroen a inceput o campanie de continua improspatare a navei sale amiral, lansand versiuni noi aproape an de an, pentru urmatoarele doua decenii. In 1956, DS a primit un motor de 1985 cmc si din septembrie si-a schimbat numele din DS19 in DS20, urmand ca anul urmator DS21 sa capete inca 190 cmc, ajungand sa dezvolte 106CP. Si totusi, nu era de-ajuns. Ca un paradox, aerodinamica atat de atent pusa la punct pentru a spori acceleratia nu si-a gasit niciodata aprobarea in cazul lui DS.

Citroen DS

Modificari si dubii peste ocean

Cei de la Citroen ar fi incercat chiar si un V6, numai sa vada un DS perfect, insa calculele financiare le-au taiat din nou elanul. Masina era scumpa din prima varianta, si astfel, in 1956, a aparut un DS mai ieftin, fara servodirectie si cu suspensii conventionale, iar in 1958, ID Break s-a lansat sub forma unui Station Wagon. Atunci cuvantul ‘Break’ a intrat in dictionarul auto.

Citroen DS cunostea un succes enorm in Europa anilor ’60. In Franta, ajunsese masina prezidentiala si era preferata regizorilor. Desi arata cam ciudat privit din fata, cu suspensiile inaltate si aliura sa de masina ingusta, DS parca invatase sa-si deschida portiera unei perechi de pantofi de dama sau unor pantaloni de stofa neagra. Nu era privita la fel si in SUA, unde americanii intelegeau altceva prin masina de lux, asa cum era etichetat DS. Transmisie automata, aer conditionat si, firesc, o herghelie sub capota – asta cereau clientii de peste ocean, iar presa americana privea cu dubii senzatia europeana etichetand-o ca fiind singura masina care salta in mers, facand aluzie la suspensiile reglabile. De asemenea, dorinta de epatare a americanilor ii facea sa caute numai ultimele modele aparute, iar DS nu-si schimba mai deloc infatisarea de la o versiune la alta. Astfel, intre 1956 si 1972, s-au vandut numai 38.000 de modele peste ocean.

Asii din maneca

Reclama Originala Citroen DSIn cele doua decenii in care s-a aflat in productie, DS a mai cunoscut cateva perioade de faima pe piata internationala. In 1963, Citroen a lansat versiunea cabrio – o utilitate in randul fanilor – cu un bot redesenat, mai ascutit si inca o pereche de faruri. Iar in 1967, DS s-a intrecut pe sine la capitolul inovatie. Deja considerat un pionier la nivelul tehnologiilor, DS21 a depasit cu mult asteptarile publicului cand a primit un set de blocuri optice duble, directionale, imbracate intr-un invelis de sticla. Semnalizatoarele spate au fost si ele restilizate, fiind montate deasupra lunetei, dand astfel un aer de Star-Trek divei franceze.

Probabil cel mai important test de anduranta al lui DS a avut loc pe 22 August 1962, in Petite Clamart, cand presedintele francez Charles De Gaulle a fost tinta unui asasinat, dar a scapat datorita DS-ului sau blindat. Jean-Marie Bastien-Thiry, atacatorul, a tras atunci inspre masina, spargand doua pneuri, dar Citroen-ul prezidential a reusit sa scape in viteza.

Franta si-a imbratisat din prima clipa cadoul uzinelor din Saint-Denis, si s-a mandrit cu el 20 de ani, pana cand, in ’75, a iesit oficial din productie, facandu-i loc noului SM. Citroen a creat prin DS imaginea unei tari ce trecea de la reconstructie la ascensiune, stabilindu-si standardele intr-o masina cu personalitate uluitoare, venita parca din viitor. DS a fost bine primit si in fata covorului rosu, si pe soselele Coastei de Azur dar si pe circuitele de raliu.

O masina cu talia joasa care-i privea pe toti de sus. O diva, o zeita, o masina poate prea inteligenta pentru epoca ei. Si-a castigat statutul de cea mai inovatoare masina a secolului XX, dar, in opinia multor publicatii, este si cea mai frumoasa masina a secolului XX. Citroen Deesse.

Voteaza:
(3 voturi)
Autor: Mihai Tigleanu   |   Vezi toate articolele din Retromobile
COMENTARII
avatar
tilianu cristian (anonim)
30.05.2011, 17:46
lucrez si eu la un 21 ds la restaurare daca ma poate ajuta cineva
0
0
avatar
cristian (anonim)
06.04.2011, 09:41
aceste ds21 sant o inteligenta pe roti !!!as dori sa stiu dece au devenit asa de scumpe pentru ca nu orice mecanic poate sa o repare !!!!
2
0
Adauga comentariu
captcha
Adauga comentariu
loadingse trimite ...
ALTE ARTICOLE LECTIA AUTO
Ferrari Dino

La inceputul anilor ’60, cei de la Ferrari remarcau cum un coupe german - mai slab si mai ieftin decat orice model italienesc – atragea [...]

Citeste mai mult
Mercedes-Benz Trossi Roadster 710ssk Mercedes-Benz 710SSK

Inainte de inceperea primului Razboi Mondial, Mercedes isi consolidase un statut de lider in segmentul sport, dominand totalitar cursele auto [...]

Citeste mai mult
Ferrari F40 masini de legenda Ferrari F40: Ultimul copil al lui Enzo

Batranul privea ingandurat cei cinci bolizi 288 GTO Evoluzione si, pentru prima oara dupa foarte multa vreme, parea sa nu aiba solutii. “La [...]

Citeste mai mult
Mercedes-Benz 600 Pullman Mercedes-Benz 600 (W100): Merc cel Mare

„I-auzi, <Super Mercedes-ul>. Categoric, avand in vedere lungimea de 5,45 metri si greutatea de 2,6 tone (la gol), i se potriveste de minune; [...]

Citeste mai mult
SERVICE AUTO

Vrei sa stii unde, cum si cat te costa sa iti repari masina? Toate informatiile de care ai nevoie intr-un singur loc.

Vezi lista service-urilor autorizate
  • sigla

    Dacia
    Adresa: Calea Bucuresti, Km. 80, Alexandria
    Tel / Fax: 0247.421.112 / 0247.421.112
    E-mail: eurocaralex@eurocartr.ro

  • sigla

    Ford
    Adresa: Str. Calea Bucuresti, Nr. 241, ...
    Tel / Fax: 0268.337.722 / 0268.401.822
    E-mail: officebrasov@tiriacauto.ro

  • sigla

    Opel
    Adresa: Santuhalm, DN 68, Deva
    Tel / Fax: 0354.501.046 / 0354.501.048
    E-mail: office@autohuber.ro

LECTIA DESPRE AUTOMOBILE
Filtru de ulei
Filtrul de ulei

Ungerea mecanismelor responsabile de propulsie – si/sau de controlarea fortei de propulsie – este la fel de esentiala pentru functionarea masinilor pe cat este aerul pentru vietuitoare. Iar analogia nu este deloc ... [...]

Vezi toate articolele
TEST DRIVE
Volkswagen Amarok

In ultima vreme, din ce in ce mai multa lume isi doreste sa scape din ghearele sistemului si a multinationalelor si sa-si regaseasca echilibrul intorcandu-se la origini si la o viata cat mai simpla. [...]

ALTE TESTE AUTOSAGA.RO
Vezi toate masinile testate
CAR & BABE
Ford Probe si Silvia

O masina roz si o fata superba – nu e o scena din “Fast & Furious”, cu Devon Aoki si Honda S2000, ci un… cuplu 100% romanesc, parca si mai voluptos. Hai sa le cunosti pe “Pinky” si Silvia. [...]

Vezi toate pictorialele
PRET COMBUSTIBIL
  • Rompetrol Benzina: 5.95 Motorina: 5.96
  • Petrom Benzina: 5.82 Motorina: 6.30
  • OMV Benzina: 5.97 Motorina: 6.08
Vezi preturi Pret carburant in Europa
4 GIRLS
Top 5: Vedete si masini, editia “De gustibus ...

Am avut tot felul de top-uri pe-aici, dar nici unul care sa faca referinta la masinile pe care le conduc star-urile (fie ele din muzica, sport sau film). Dar, oricum, din acestea ai mai vazut; ce-ai ... [...]

Vezi toate articolele
Feedback