Lamborghini Miura

Nascut din rivalitatea cu supermasinile create in fabrica lui Enzo Ferrari, primul Lamborghini sport cu motor central avea sa devina o adevarata revolutie a vremii. Pana la Miura, incitantei experiente de a conduce o masina sport pe sosea ii corespundea inevitabil confruntarea cu lipsa acesteia de fiabilitate. Situatia va fi schimbata in 1966, odata cu expunerea la show-ul auto de la Geneva a prototipului P400, conceput de echipa de ingineri a lui Lamborghini, in afara orelor de program. Cu un an inainte, Lamborghini surprinsese publicul prin etalarea la salonul auto de la Torino a sasiului fara caroserie. Impactul revolutionar al modelului Miura este demonstrat si de faptul ca multe comenzi sunt deja plasate in acest moment, in ciuda lipsei unui design exterior.

Propulsie

Cea mai ingenioasa masina sport creata pana atunci, Miura beneficia de un motor central situat anterior puntii spate, spre deosebire de toate celelalte modele ale epocii, puse in miscare de motoare aflate deasupra rotilor frontale.

in incercarea de a aduce pe sosea senzatia manevrarii unei masini de curse, Lamborghini inregistreaza un succes rasunator. Motorul V12, animat de un cvartet de arbori cu came, genera o putere impresionanta de 259 kW (350 CP), accelerand autovehiculul de la 0 la 100 km/h in mai putin de 7 secunde si pana la o viteza maxima de 273,5 km/h. Siguranta era garantata de suspensia dubla independenta, de discurile de frana masive si de structura de rezistenta capabila sa protejeze ocupantii in eventualitatea unui accident. Numele insusi este inspirat de ferma spaniola Miura, ai carei tauri sunt renumiti pentru instinctul de atac.

Design

Aspectul exterior impresionant este datorat in egala masura designerului Marcello Gandini (precedat, pentru o scurta perioada, de celebrul Giorgetto Giugiaro) si inginerului Gianpaolo Dallara, acesta din urma elaborand solutii ingenioase de utilizare a spatiului. Una dintre cele mai mari provocari a fost introducerea intr-un decor compact a uriasului motor V12, alaturi de cutia de viteze si de transmisia finala. Inspirandu-se de la modestul Mini conceput de Issigonis in 1959, Dallara pozitioneaza propulsorul transversal, incorporeaza cutia de viteze in baia de ulei si monteaza transmisia finala in spatele perechii motor-cutie de viteze. intregul ansamblu incape astfel cu usurinta intre habitaclu si puntea spate. in ceea ce priveste caroseria, se remarca simetria dintre aripa spate si cea frontala, ce lasa impresia unui val. Alte modele renumite cu motor central, precum Ferrari Dino sau mai recentul Lotus Elise, vor imprumuta aceasta linie de design de la Miura.

Versiuni Imbunatatite

P400 S

Prezentata in noiembrie 1968 la Torino, noua Miura P400 S introduce noi elemente de design si comfort, precum si 20 de cai putere in plus motorului, acum si mai flexibil. in jur de 338 de astfel de modele sunt fabricate pana in martie 1971.

P400 SV

Ultima si cea mai dorita Miura, modelul SV, aduce cu sine un propulsor de 385 CP, putand atinge o viteza de 281,6 km/h. Aranjamentul cutiei de viteze este si el imbunatatit considerabil, lubrifierea fiind acum separata de motor. Fata de prima varianta, pot fi acum folosite uleiuri diferite, adaptate cerintelor celor doua subansamble distincte.

La capitolul design, SV se deosebeste de predecesorii sai prin lipsa „pleoapelor” din jurul farurilor, precum si prin aripi posterioare mai late, adaptate anvelopelor Pirelli Cinturato si noilor faruri spate.

Unul dintre cele 150 de autovehicule Miura SV fabricate a fost detinut de Frank Sinatra.

in 2004, revista Sports Car International claseaza Lamborghini Miura pe locul patru in topul masinilor sport din toate timpurile.