Pontiac GTO
Numele “De Lorean” e cunoscut publicului larg drept o masina exclusivista ce-si deschidea portierele in sus si calatorea in timp intr-un film SF. Masina se numea intr-adevar De Lorean si a luat nastere in anii ’70, fiind creatia inginerului cu acelasi nume. Insa nu oricine isi lasa numele incrustat pe volanul masinii pe care a proiectat-o. John De Lorean era indreptatit s-o faca, pentru ca, la vremea respectiva, era unul dintre cei mai respectati oameni din industria auto americana.
Regulile nasc rebeli
In 1963, inginerii Russel Gee si Bill Collins incepeau o colaborare cu inginerul-sef al Pontiac, De Lorean, pentru dezvoltarea unei idei foarte promitatoare a acestuia. La inceputul anilor ’60, General Motors interzicea tuturor diviziilor sale sa se implice in cursele auto. In acei ani, publicitatea celor de la Pontiac se baza pe performantele motoarelor, iar cursele reprezentau o piesa de rezistenta in imaginea firmei. Fara acordul GM, managementul tanar al Pontiac se vedea acum nevoit sa-si intoarca atentia spre modelele de serie. Astfel, celor trei ingineri le-a fost incredintat proiectul numit GTO – nume ales de De Lorean, inspirat de succesul lui Ferrari 250 GTO - care-si propunea sa transforme modelul Tempest intr-o masina mai puternica si mai atragatoare. De Lorean a gasit nisa perfecta in piata americana: tinerii care vroiau o masina sport, rapida si care sa intoarca privirile. Nu conta consumul, zgomotul sau dimensiunea, tineretul vroia personalitate si viteza. Avea la dispozitie un motor urias, un V8 de 6,4 L si tractiune pe spate, deci demarajul urma sa fie distrugator. Pontiac nu a fost de acord la inceput cu un motor mai mare de 5 L, dar a dat credit proiectului pentru 5000 de unitati, lansind modelul ca o versiune optionala a lui Pontiac Le Mans. Din acest motiv, De Lorean nu s-a grabit sa modifice design-ul lui Tempest, ci doar l-a restilizat pe alocuri.
Forta bruta
In 1964, GTO s-a lansat pe piata Americana, disponibil atat coupe cat si cabrio, cu un pret de aproximativ 4.500$. A fost un succes rapid, iar scepticismul celor de la Pontiac era spulberat de ideea lui De Lorean, care vindea noul model in 32.450 de unitati pana la sfarsitul anului. Motorul de 325 CP facea din GTO prima masina puternica accesibila din SUA si dadea startul intrecerii marilor producatori auto americani. A fost fara indoiala primul muscle-car, iar cei de la Ford au gasit in el solutiile pentru viitorul lider de piata – Mustang. Pontiac GTO a aruncat in aer vanzarile General Motors, iar De Lorean a primit mana libera in conceperea noilor generatii ale modelului care l-a facut celebru.
Insa o mare parte din succesul lui GTO se datoreaza faptului ca a fost primul muscle-car, pionierul unei ere automobilistice. Masina avea destule probleme. Tractiunea-spate combinata cu puterea motorului o faceau foarte greu de manevrat, iar lipsa servodirectiei si franele slabe o transformau intr-o masina aproape incontrolabila in curbe. Design-ul nu aducea nici o inovatie, dar, paradoxal, chiar conservatorismul lui De Lorean a fost adoptat si de constructorii rivali, astfel incat capota motorului lunga si masca frontala rigida cu farurile excavate au devenit semnatura oricarui muscle-car american. Dar Pontiac GTO era invincibil in line dreapta. Era o racheta pe roti, o masina de curse ascunsa sub capota unui sedan clasic american. Tinerii au indragit-o si n-au fost multi cei care au regretat alegerea din ’64 cand Mustang-ul facea furori un an mai tarziu. In 1967 GTO a fost restilizat partial, capatand un plus de personalitate, iar in 1968 se lansa cu o infatisare complet schimbata, cu un design aerodinamic si o masca frontala agresiva, ce-si ascundea farurile in grila radiatorului. Noul aspect era totusi exagerat, dar agresivitatea sa nu putea fi trecuta cu vederea, iar GTO 1968 a aparut in peste 30 de filme, printre care Midnight Cowboy, Miami Vice sau Gone in 60 seconds.
Desi dupa numai un an de la aparitia sa, toata America isi intorcea atentia spre succesul de masa Mustang, Pontiac GTO isi atrage multe merite in segmentul muscle-cars, iar fara conceptul lui De Lorean, care a intrat rapid in Hall of Fame of Automotive Industry, masinile agresive ce demareaza in nori de fum alb n-ar mai fi cucerit lumea atat de repede.




























Va rugam asteptati ...
12.08.2010, 15:23