10 iunie 2010

VW Type 1

Masina poporului

Secolul XX a fost numit ''secolul masinilor''. Tehnologia a prins viteza dupa 1900 iar inventiile privite sceptic la inceput deveneau din ce in ce mai performante si mai eficiente. Oamenii invatau sa lucreze cu masini, sa  le foloseasca, sa se familiarizeze cu ele pentru a-si simplifica radical munca si viata. Automobilele insa nu erau pentru toti. Daca oricine putea lucra intr-o intreprindere tehnologizata, nu oricine putea conduce o masina personala. Pentru simplul fapt ca era scumpa. Tehnologia costa, iar asta insemna mai putini cumparatori. Astfel, ideea unui automobil ieftin si bun s-a raspandit rapid in randul producatorilor auto, dar miza era uriasa si putini au fost cei ce-au avut succes.

Prima viziune

In 1925, Béla Barényi, un inginer austro-ungar, concepea designul unei masini simple, dar care avea apoi sa-i aduca renumele de ‘’parinte al sigurantei pasagerilor’’. Nascut la Viena in 1907, Barényi a studiat acolo ingineria mecanica si electrica si a lucrat pentru Austria-Fiat, Steyr si Adler (predecesorul Audi) pana in 1939, cand a fost angajat de Daimler-Benz. Este creditat cu o serie de inovatii notabile, precum dezvoltarea unui habitaclu cu o forma nedeformabila, sau a unui plafon rabatabil mai performant, iar dupa ce a murit, in 1997, Mercedes l-a amintit, spunand ca “nimeni nu a mai acordat atata atentie sigurantei unei masini ca acest om”. Insa Béla Barényi nu stia in 1925 ca prototipul sau avea sa ajunga nu doar o masina foarte sigura, ci si o masina foarte vanduta.

Mecanicul inventator

In anii ’30, un fost mecanic conducea departamentul de design al companiei ceho-slovace Tatra. Numele sau era Hans Ledwinka si este cunoscut ca fiind inventatorul sasiului tubular central cu ax oscilant, al suspensiei integrale independente si al motorului racit cu aer amplasat in spate. Toate aceste inovatii au fost integrate de Ledwinka in modelul Tatra T77, care beneficia de o caroserie cu o forma noua, fiind prima masina aerodinamica de serie construita vreodata. T77 intra pe linia de productie in 1934 si era destinata clientilor de rang inalt, o limuzina rafinata si puternica pentru un public restrans. Versiuni imbunatatite au aparut rapid, iar modelul a cunoscut un succes semnificativ in randul liderilor nazisti, Hitler spunand despre T97 ca este ‘’genul de masina pe care o vreau pe autostrazile noastre’’.

Schita Fuhrer-ului

Si cum autostrazile incepeau deja sa fie construite in Germania, noului cancelar ii trebuia o masina cu care sa castige poporul. O masina mica, pentru 2 adulti si 3 copii, care sa mearga cu 100km/h si sa coste mai putin de 1000 de marci, dupa cum a descris-o chiar el.

Hitler si-a vizualizat intr-o oarecare masura ideea si a desenat chiar si o schita a modelului ideal, in 1932, pe care i-a inmanat-o lui Jacob Werlin, directorul Daimler-Benz, acesta urmand sa dezvolte si partea tehnica. Insa Werlin nu a crezut in proiect si a abandonat cercetarea, iar Fuhrerul s-a orientat spre alti colaboratori. In 1933 unul din 5 americani avea o masina iar in Germania raportul era de 1 la 50.

Evreul inselat

Reclama VW BeetleLa inceputul anilor ’20, un inginer ungur pe nume Josef Ganz se stabilea in Germania pentru a-si putea pune-n practica o idee ambitioasa: realizarea unei masini mici care sa coste cat o motocicleta. Desi in 1923 erau gata schitele unui model mic, usor si inovator, cu un motor amplasat central si un design aerodinamic, lipsa fondurilor nu i-a permis sa construiasca un prototip. Intre timp, Ganz a inceput sa scrie numeroase articole in diferite reviste auto despre progresul necesar in design si in 1927 a fost numit redactor-sef al revistei “Klein-Motor-Sport”. S-a folosit de aceasta revista pentru a critica masinile grele, nesigure si demodate, promovand astfel un design inovator. Si-a castigat rapid o reputatie in randul cititorilor, iar producatorii auto acuzati au inceput pe rand sa-l atace in justitie, fapt care i-a sporit si mai mult faima. In 1929, Ganz a inceput sa contacteze producatorii germani de motociclete pentru colaborarea in cadrul realizarii unui prototip de masina mica. L-au acceptat cei de la Ardie si astfel a aparut in 1930 primul prototip numit  Ardie-Ganz, iar un an mai tarziu colaborarea cu Adler nastea al doilea model numit Maikäfer. Cele doua prototipuri au facut furori in randul industriei, iar proaspatul inginer era angajat acum pe post de consultant la Daimler-Benz si BMW. Ganz si-a vazut apoi ideea mult mai bine conturata in modelul Standard Superior, produs in 1933 de Standard Fahrzeugfabrik si expus la Salonul Auto de la Berlin din luna mai a aceluiasi an. Standard Superior era o masina mica, cu 2 usi, motor amplasat in spate si ar fi costat mai cat o motocicleta, adica in jur de 1000 de marci germane. A fost de-ajuns pentru a-i atrage atentia celui mai puternic antreprenor al tarii, poate prea puternic pentru Ganz.

Hitler si-a gasit atunci cea mai fidela reprezentare a schitei sale din vara anului precedent si i-ar fi incredintat bucuros proiectul lui Josef Ganz daca n-ar fi aflat ca acesta era evreu. Dupa numai o saptamana, reputatul inginer era arestat de Gestapo in baza unor false acuzatii de santaj, iar producatorii auto germani incepeau pe rand sa-i puna in aplicare ideile in dezvoltarea unor noi modele. A fost apoi eliberat si in Iunie 1934 reusea sa fuga in Elvetia, in aceeasi luna in care proiectul sau ii era incredintat de catre Hitler lui Ferdinand Porsche.

Ferdinand speculeaza

Porsche tocmai isi deschisese in 1931 propriul studio de design in Stuttgart (care ulterior s-a transformat in fabrica Porsche) si lucrase la 2 prototipuri de masini mici si ieftine, dar nu prea aratoase, iar contractul pe care-l primea din partea noului cancelar era exact ce-i trebuia pentru a se face cunoscut. Hitler i-a cerut sa realizeze trei prototipuri bazate pe schitele sale si ale lui Ganz, imediat dupa ce a avut grija ca numele evreului sa fie sters din orice document compromitator. Dar Porsche nu s-a rezumat doar la a dezvolta prototipul lui Ganz, ci s-a inspirat si din designul lui Ledwinka, pentru modelele Tatra.

Combinatia perfecta

Astfel, in iarna lui 1936 Ferdinand Porsche prezenta o masina cu  doua usi, motor racit cu aer amplasat in spate si un design compact si aerodinamic. Modelul, denumit initial  KDF-Wagen, de la ‘’Kraft durch Freude’’(Putere prin Bucurie) era o combinatie intre schitele lui Barényi, prototipurile lui Ganz si modelele Tatra ale lui Ledwinka. Porsche nu adusese nimic nou in aceasta masina, dar combinase toate elementele de design si mecanica intr-un exemplar ideal. KDF arata mai bine decat Standard Superior al lui Ganz, era mai ieftin decat Tatra T97 si, dupa ce schitele lui Barényi au fost descoperite, s-a constat ca se ridica la acelasi standard de securitate al inginerului austriac. Dupa o serie de mici retusuri si o versiune cabrio dezvoltata, poporul german vedea in 1937 masina accesibila tuturor, la pretul de 900 marci – echivalentul a 400$ la vremea respectiva – adica pretul unei motociclete.

Natiunea cotizeaza

Constient ca un model atat de ieftin este imposibil de realizat de un producator privat, fara a-i compromite performantele tehnice, Hitler a infiintat “Societatea pentru Pregatirea Masinii Poporului German”. Erau astfel deschise niste conturi in care oamenii doritori plateau cate 5 marci saptamanal. Astfel se strangeau fonduri pentru constructia unei fabrici, iar pana la achitarea sumei de 900 de marci, masina urma sa fie deja construita si livrata. Un avans in rate pe care oamenii il plateau bucurosi inmultindu-se cu fiecare zi  pe lista de asteptare.  Constructia fabricii a inceput pe un teren de 10.000 de acri al unui conte de Wolfsburg, teren pe care Hitler i l-a confiscat, cu tot cu castel. La 26 Mai 1938, 70.000 de oameni celebrau alaturi de Fuhrer deschiderea orasului Volkswagen. Era cea mai mare fabrica auto de pe glob, cu o capacitate de productie de 1,5 milioane de masini pe an, iar, pana la sfarsitul anului, 150.000 de germani erau pe lista de asteptare. Insa, in ciuda cererii, numai 630 de exemplare au iesit de pe linia de asamblare din Wolfsburg, fiindca poductia a fost rapid comutata pe utilaje militare, fabrica Daimler primind astfel sarcina de a asambla modelele KDF.

Un proces ridiculizat

Imagine VW BeetleAsemanarile micului Volkswagen cu modelele Tatra nu aveau sa ramana fara un ecou. Producatorul cehoslovac a actionat in justitie noua firma germana, dar procesul s-a sfarsit subit cand Hitler a invadat Cehoslovacia si a sistat toata productia modelelor Tatra.

Razboiul incepuse si KDF a fost uitat rapid. 67 de milioane de marci germane au fost stranse din buzunarele tuturor germanilor ce au sperat sa conduca o masina, bani care au ramas intr-un fond secret pana la sfarsitul razboiului, cand au fost descoperiti de comunisti. Firma din Wolfsburg producea pe platforma lui KDF mici vehicule militare, decapotabile si amfibii, care, dupa indicatiile Fuhrer-ului, trebuiau sa transporte 3 soldati, o mitraliera si munitie. A fost bombardata de aliati si distrusa in proportie de 2 treimi, iar in 1945 se afla sub ocupatie britanica.

Ratusca cea urata renaste din propria-i cenusa

Englezii au gasit schitele originale si au incercat sa vanda proiectul. Intai Ford, apoi guvernul francez, apoi cativa producatori britanici si, in final Fiat – toti au respins oferta, pe motiv ca masina era prea urata pentru a fi profitabila. In cele din urma, proiectul i-a  fost incredintat guvernului german si, pentru a revitaliza productia, au fost comandate 20.000 de exemplare, iar din 1946 ieseau de pe linia de asamblare 1000 de modele pe luna.

Cei de la Volkswagen stiau ca abia supravietuiesc, iar dezvoltarea unui model nou era imposibila la acea vreme. Heinz Nordhoff a preluat conducerea firmei si a inteles rapid ca micul KDF este singura solutie pentru redresarea firmei, asa ca a inceput o campanie de continua perfectionare, fara insa a modifica designul original. Pentru inceput, luneta compusa din doua ochiuri a fost inlocuita cu una simpla si moderna, dintr-o singura bucata. Geamurile au fost usor marite, pentru a scapa modelul de eticheta pusa de Henry Ford al 2-lea: “o cutie pe roti”. Motorizarile s-au inmultit, aparand chiar si cele diesel, iar numele a fost schimbat: VW KDF se numea acum VW Type 1, devenind astfel primul dintr-o lunga serie de modele Volkswagen. Insa Type 1 si-a recastigat publicul prin cea mai importanta caracteristica a sa: a ramas ieftin. Si in anii ’60, Beetle, asa cum i se spunea neoficial, era mai ieftin decat modelul T al Ford si, in fapt, considerabil mai ieftin decat orice model competitor. Fiind o masina burdusita cu inovatii tehnice in urma cu un deceniu, Beetle se gasea la-nceputul anilor ’50 printre cele mai fiabile modele de pe piata mondiala, iar Nordhoff nu avea nimic de pierdut si a accelerat productia. Salariile munitorilor au crescut iar durata necesara constructiei unei masini a scazut de la 400 la 100 de ore. Astfel, odata aparut in reprezentante, micul Volkswagen atragea clientii ca un magnet. Entuziasmul cumparatorilor a distrus scepticismul oficialior ce respinsesera proiectul, iar vanzarile cresteau de la o zi la alta.

Gloria

Type 1 devenea faimos in Europa si, la inceputul anilor ’60, traversa oceanul. In primii ani, multi americani nu agreau o masina germana creata de Hitler; unii dintre ei isi aminteau ca, ultima oara cand o vazusera, aruncasera in ea o grenada. Dar Nordhoff a dezvoltat o stransa colaborare cu dealerii din SUA si micul Beetle a beneficiat de o campanie de publicitate fara precedent. Tinerii care nu-si permiteau un Mustang, isi cumparau un Beetle. Tinerii care nu-si doreau un Mustang, isi cumparau un Beetle. Era atat de simplu. A devenit rapid o masina cult, prin infatisarea sa ludica, o masina perfecta pentru un cuplu hippie, dar si pentru o familie plecata in vacanta. In fiecare poza de picnic aparea si un Beetle. Si pentru ca ajunsese atat de raspandit, urmatorul pas dupa cumparare a devenit personalizarea. Desene murale, culori vii, flori si simboluri pacifiste au impanzit caroseriile lipsite de linii si unghiuri drepte si n-a durat mult pana ce tapiteriile, rotile si pragurile au fost inlocuite si personalizate. Designul lui Beetle ii permitea chiar sa pluteasca pe apa iar dupa o serie de modificari tehnice putea participa si la curse. Putini si-au pastrat masinile neschimbate, dar, probabil, toti le-au indragit in aceeasi masura.

Si pentru ca o masina ieftina se adreseaza in primul rand publicului cu buget redus, Beetle a fost primit foarte bine in Brazilia, acolo unde Volkswagen a deschis si o fabrica. Mii de taxiuri VW au aparut in orasele braziliene, in acelasi timp in care Mexic si Australia adoptau modelul. Nordhoff transformase ideea lui Hitler intr-un succes mondial. Nimeni nu-si mai amintea de cele 500 de modele Tatra T97 din care Porsche se inspirase cu nesat, chiar daca procesul a fost reluat si Volkswagen a platit 3 milioane de marci germane despagubire producatorului ceh.

Caderea si recordul

Declinul a inceput insa la sfarsitul anilor ’60, cand modelele competitorilor incepeau sa depaseasca performantele micului erou german. Volkswagen isi axase atentia numai pe Type 1, dar succesul nu putea dura la nesfarsit. Motorul racit cu aer se gasea acum depasit iar inovatiile din anii ‘30 nu mai ridicau sprancene. Chiar si pretul, principalul atu al lui Beetle, era rivalizat de cel al unor modele britanice, franceze, italiene sau americane, mai performante. In 1972 firma din Wolfsburg a dat tot ce a putut pentru batranul Type 1 si l-a echipat cu o suspepensie frontala MacPherson, motor cu injectie, frane mai performante si cateva artificii de design. Era totusi prea putin. In tarile mai sarace vanzarile n-aveau de suferit, dar in Europa si SUA competitia era stransa. Au inceput cercetarile pentru realizarea unui inlocuitor pe masura si, in 1974, acesta s-a materializat in Golf MK1.

Productie VW BeetleCu toate acestea, Volkswagen n-a renuntat la proiectul care i-a adus renumele si a continuat productia in America de Sud si Australia, aducandu-i modificari minimale      de-alungul timpului, suficiente pentru a respecta standardele vremii. Pretul i-a ramas in continuare unul accesibil si vanzarile au rezistat pana cand modelul a fost depasit complet in design si tehnologie. Productia lui VW Type 1 s-a incheiat oficial in Brazilia, pe 30 Iulie 2003. In 65 de ani, a ajuns la 21.529.464 de exemplare vandute, devenind cea mai vanduta masina din lume si, fara dubii, cea mai populara creata vreodata. De-alungul timpului si-a capatat peste 60 de denumiri diferite, in toate limbile din lume. Mare parte dintre aceste nume traduc acelasi cuvant: gandac. Pentru ca VW Type seamana cu un gandac. In 1998 Volkswagen a reluat seria Beetle cu un model nou, modern, inspirat insa din cel clasic. Acesta a avut si el succes, mai ales in randul femeilor, dar cand cineva spune “Beetle”, modelul din ’38 este cel mai des vizualizat.

Astfel, masina cu cele mai multe fan-cluburi s-a ridicat peste asteptarile tuturor celor care i-au vazut inceputul. Toti cei care au dezvoltat ideea masinii accesibile, fie ca au fost rasplatiti sau nu, sunt astazi in International Motorsport Hall of Fame, pentru merite de exceptie in progresul industriei auto. Toti in afara de Hitler, desigur, care, desi a pierdut razboiul, a reusit totusi sa cucereasca lumea cu ideea sa. Volkswagen Type 1 s-a dovedit a fi, intr-adevar, masina poporului.

Voteaza:
(35 voturi)
Autor: Mihai Tigleanu   |   Vezi toate articolele din Retromobile
COMENTARII
avatar
adrian (anonim)
28.10.2010, 22:19
Hippioti tampiti,au transformat o masina gandita de un dictator intr-o masina flower-power.
2
5
Adauga comentariu
captcha
Adauga comentariu
loadingse trimite ...
ALTE ARTICOLE LECTIA AUTO
Ferrari Dino

La inceputul anilor ’60, cei de la Ferrari remarcau cum un coupe german - mai slab si mai ieftin decat orice model italienesc – atragea [...]

Citeste mai mult
Mercedes-Benz Trossi Roadster 710ssk Mercedes-Benz 710SSK

Inainte de inceperea primului Razboi Mondial, Mercedes isi consolidase un statut de lider in segmentul sport, dominand totalitar cursele auto [...]

Citeste mai mult
Ferrari F40 masini de legenda Ferrari F40: Ultimul copil al lui Enzo

Batranul privea ingandurat cei cinci bolizi 288 GTO Evoluzione si, pentru prima oara dupa foarte multa vreme, parea sa nu aiba solutii. “La [...]

Citeste mai mult
Mercedes-Benz 600 Pullman Mercedes-Benz 600 (W100): Merc cel Mare

„I-auzi, <Super Mercedes-ul>. Categoric, avand in vedere lungimea de 5,45 metri si greutatea de 2,6 tone (la gol), i se potriveste de minune; [...]

Citeste mai mult
SERVICE AUTO

Vrei sa stii unde, cum si cat te costa sa iti repari masina? Toate informatiile de care ai nevoie intr-un singur loc.

Vezi lista service-urilor autorizate
  • sigla

    Opel
    Adresa: Str. Harghitei, Nr.113, Miercurea ...
    Tel / Fax: 0266.317.100 / 0266.206.036
    E-mail: officeroyal@victoria-group.ro

  • sigla

    Peugeot
    Adresa: Calea Lugojului, Nr. 28, Ghiroda
    Tel / Fax: 0256.303.000 / 0256.302.323
    E-mail: office@megagroup.ro

  • sigla

    SsangYong
    Adresa: Bd. Timisoara, Nr. 8-10, sector 6, ...
    Tel / Fax: 021.529.41.50 / 021.413.12.82
    E-mail: gabrielpena@autoitalia.ro

LECTIA DESPRE AUTOMOBILE
Filtru de ulei
Filtrul de ulei

Ungerea mecanismelor responsabile de propulsie – si/sau de controlarea fortei de propulsie – este la fel de esentiala pentru functionarea masinilor pe cat este aerul pentru vietuitoare. Iar analogia nu este deloc ... [...]

Vezi toate articolele
TEST DRIVE
Volkswagen Amarok

In ultima vreme, din ce in ce mai multa lume isi doreste sa scape din ghearele sistemului si a multinationalelor si sa-si regaseasca echilibrul intorcandu-se la origini si la o viata cat mai simpla. [...]

ALTE TESTE AUTOSAGA.RO
Vezi toate masinile testate
CAR & BABE
Ford Probe si Silvia

O masina roz si o fata superba – nu e o scena din “Fast & Furious”, cu Devon Aoki si Honda S2000, ci un… cuplu 100% romanesc, parca si mai voluptos. Hai sa le cunosti pe “Pinky” si Silvia. [...]

Vezi toate pictorialele
PRET COMBUSTIBIL
  • Rompetrol Benzina: 5.95 Motorina: 5.96
  • Petrom Benzina: 5.82 Motorina: 6.30
  • OMV Benzina: 5.97 Motorina: 6.08
Vezi preturi Pret carburant in Europa
4 GIRLS
Top 5: Vedete si masini, editia “De gustibus ...

Am avut tot felul de top-uri pe-aici, dar nici unul care sa faca referinta la masinile pe care le conduc star-urile (fie ele din muzica, sport sau film). Dar, oricum, din acestea ai mai vazut; ce-ai ... [...]

Vezi toate articolele
Feedback